Esentialul ne cam scapa…
Iata ca iar incep sa spun vrute si nevrute, gandite si negandite…Nu stiu inca de ce m-am apucat sa scriu. Probabil fiindca in perioada asta a anului fiecare scrie; unii scriu felicitari, altii poezii, altii articole. Mai sunt si unii care se opresc la mail-uri sau sms-uri. Si mai sunt si unii care isi scriu doar propriile ganduri. Asa, aiurea. Fara un scop precis si fara un destinatar precis. Scriu si ei ca sa fie. Probabil si eu tot in aceasta categorie intru, dar ramane de vazut. Poate voi gasi si un destinatar si poate voi avea si un scop.
E perioada cea mai frumoasa a anului, spun unii, iar altii sunt de acord cu ei. Au loc intalniri cu familia, cu prietenii, vin colindatori, vine Mos Craciun, iar mesele sunt pline. De afara albul zapezii te imbie sa iesi pe partie, sau macar la o mica joaca cu bulgari; nici macar nu e asa de frig. Cam asa ar putea fi conturat sfarsitul fiecarui an,nu? N-am uitat nimic cred…Sau, poate, da?!?…Probabil s-a sesizat ca Isus nu mai are niciun loc in tablou, nici mcar in grajdul acela vechi si rece din spate…Nu va doare sa vedeti asta? Sarbatorim ziua de nastere a Mantuitorului, iar noi tocmai de El uitam. De fapt nu uitam, nu vrem sa ne mai amintim. Alungam fiecare gand despre El undeva intr-un colt indepartat al inimii…e mai usor asa. Nu ne mai gandim la ce a facut si face Isus pentru noi, acum il avem pe “Mosul”, care ne aduce cadouri, sanatate, fericire. Nu ne mai gandim la corul de ingeri care I-au cantat la nastere, chiar daca colindatorii vin si ne canta. Nu ne ma gandim la grajdul in care s-a nascut, nici la pastorii si magii care I s-au inchinat si care I-au adus daruri. Nu! De ce ne-am gandi? Noi avem tot ce ne trebuie, poate, si casa, si caldura, si brad, si mancare, si daruri. Avem si o inima calda…si un suflet curat…dar nu Il avem pe El, pe ISUS! Avem aproape toate lucrurile care trimit la El, dar doar atat. Nu vreau aici sa aduc in discutie originea Craciunului sau sa vorbesc despre data cand S-a nascut El de fapt.(Daca vreti totusi sa stiti cate ceva si despre asta intrati pe adevar-minciuna.ucoz.com!).Vreau sa aduc in discutie o intrebare: S-a nascut El si in viata ta? Macar acum, de Craciun…acum, la sfarsit de an te mai gandesti si la El? Probabil ca nu, esti prea ocupat cu pregatirile si cu goana dupa cadouri, dar tare mult S-ar bucura sa gasesti un timp si pentru El.
Asa suntem noi oamenii se pare. Pierdem din vedere lucrurile esentiale. De ce, nu stiu! Dar haideti ca in acest an sa nu mai pierdem Cel mai esential aspect al Craciunului, sa nu-L mai pierdem pe Isus!Nu-i asa ca ar fi frumos…???
Cand “ziua” ta nu mai e a ta…
Cu aceasta ocazie vreau sa iti lansez o provocare; provocarea de a-ti folosi imaginatia.
Imagineaza-ti ca astazi e ziua ta de nastere. Implinesti si tu frumoasa varsta de 18, 30 sau poate 50 de ani. Te-ai hotarat sa dai si tu o petrecere ca orice om.Ai facut tort, ai cumparat sucuri si prajituri, ai pus si ceva decoratii si ai avut grija sa chemi si cativa colegi de la munca sau de la scoala, dar si cativa din prietenii tai cei mai apropiati. Mai este foarte putin pana la ora 17.00, ora stabilita pentru inceperea aniversarii, cand iti dai seama ca nu ai cumparat aperitive si nici apa minerala. Nu poti sa te prezinti in fata invitatilor fara aperitive si apa minerala,nu? Ce petrecere ar mai fi asta? Asa ca te imbraci repede, iei bani si, dupa ce ii anunti pe cei din casa sa ii primeasca ei pe oaspeti, pornesti grabit spre magazin. Cum magazinul nu este foarte aproape si cum bagajele sunt grele iti ia ceva timp pana te intorci. Ajungi intr-un sfarsit acasa. Din spatele usii auzi muzica, voie buna, si simti chiar si fum de tigara si miros de alcool venit pe sub usa. Bati cu oarecare retinere la usa, dar nimeni nu-ti raspunde.Bati din nou.Nimic; cei din casa sunt prea preocupati cu petrecerea lor…au uitat ca ei sunt, de fapt, la petrecerea ta.Bati din nou si din nou…din nou si din nou…Nimeni nu iti raspunde.
In fiecare an Isus bate la usa noastra…a venit la aniversarea Sa.Dar noi suntem prea preocupati sa ne simtim bine, sa vedem ce ne-a adus Mosul, sa ne ocupam de treburile noastre…Uitam ca Ziua de Craciun este “ziua” Lui si “aniversarea” Lui…Si El bate…din nou si din nou…Chiar nu ai de gand sa Ii deschizi?Totusi…e “ziua” LUI…
Reflectie…
“Dumnezeu?Tu chiar n-ai ce face de ma iei cu intrebari de felul acesta?Ce treaba sa aiba Dumnezeu cu mine?”
Probabil cam asta ar fi reactia contemporanilor nostri la intrebarea “Crezi ca Dumnezeu are niste planuri speciale cu viata ta?”. Traim intr-o vreme in care Dumnezeu nu prea isi mai gaseste locul in viata naostra. Sau, cel putin, nu ne mai gandim la Dumnezeu ca la Tatal nostru. Cand suntem fericiti, noi suntem “vinovati”, iar cand se abat suparari si probleme in viata noastra El e vinovat. E vinovat Dumnezeu de propriile noastre alegeri!?! De ce e asa greu ca sa acceptam voia lui Dumnezeu in viata noastra? De ce e asa de greu sa facem distinctia intre ceea ce a vrut Dumnezeu pentru noi si ceea ce am vrut noi pentru noi? Nu de putine ori gandim “Asa a fost voia Domnului…” cand, de fapt, Dumnezeu nu a avut nicio intentie sa trecem prin ceea ce trecem; totul vine datorita alegerilor naostre…Sau nu de putine ori Il acuzam pe Dumnezeu…ne rugam “Faca-se voia Ta!” si cand Dumnezeu Isi exercita vointa ne ridicam noi, “un abur”, si Il judecam…De ce? Prea greu de raspuns…Cata falsitate…Ce privilegiu avem ca Dumnezeu a incheiat cu noi un legamant si nu un contract; El ramane Tatal nostru chiar si atunci cand noi alegem sa fim fiii risipitori. Cat de iubitor e El si cat de nerecunoscatori suntem noi! Imi amintesc de marii oameni ai Scripturii; de Iosif, care a fost recunoscator chiar si in inchisoare, de Daniel, care a ales sa stea langa Dumnezeu chiar si in groapa leilor, de David, care a stiut sa isi recunoasca greselile si de multi, multi altii. Ei stiau ca Dumnezeu este Dumnezeu! Ei stiu sa accepte voia Lui in viata lor, chiar si atunci cand ei nu vedeau nimic bun in acele evenimente. Cat de mare e Dumnezeu atunci cand Il lasam sa fie astfel! Dumnezeu ne iubeste si ne vrea binele; cand intelegem acest aspect viziunea ni se schimba si, implicit, viata ni se schimba! Haideti sa-L rugam pe Dumnezeu sa ne dea astfel de ochelari…Dar stati!El ni i-a dat mai din-nainte: ne-a dat Cuvantul Sau…Ce bine ar fi daca L-am crede pe Dumnezeu pe cuvant!
“De alta parte, stim ca toate lucrurile lucreaza impreuna spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, si anume, spre binele celor ce sunt chemati dupa planul Sau.”
-Romani 8,28
Cand esti ingropat…
Mi-am amintit ca nu am mai postat de mult o povestire asa ca m-am hotarat sa fac asta chiar acum. Stiu ca este destul de cunoscuta aceasta istorisire, insa mai stiu si ca este foarte interesanta. Cineva spunea astfel: “Oamenii nu au nevoie de invataturi noi, ci de a li se aminti cele vechi.”; dupa asta m-am ghidat si eu cand am ales aceasta povestire.Si acum, lasand vorba deoparte, ascultati povestirea:
Într-o bunã zi, mãgarul unui tãran cãzu într-o fântânã. Nefericitul animal se puse pe zbierat, ore întregi, în timp ce tãranul cãuta sã vadã ce e de fãcut. Pânã la urmã, tãranul hotãrî cã mãgarul si-asa era bãtrân, iar cã fântâna, oricum secatã, tot trebuia sã fie acoperitã odatã si-odatã. Si cã nu mai meritã osteneala de a-l scoate pe mãgar din adâncul fântânei. Asa cã tãranul îsi chemã vecinii, cã sã-i dea o mânã de ajutor. Fiecare dintre ei apucã câte o lopatã si începurã sã arunce de zor pãmânt înãuntrul fântânei. Mãgarul pricepu de îndatã ce i se pregãtea si se puse si mai abitir pe zbierat. Dar, spre mirarea tuturor, dupã câteva lopeti bune de pãmânt, mãgarul se potoli si tãcu. Tãranul privi în adâncul fântânei si rãmase uluit de ce vãzu. Cu fiecare lopatã de pãmânt, mãgarul cel bãtrân fãcea ceva neasteptat: se scutura de pãmânt si pãsea deasupra lui. În curând, toata lumea fu martorã cu surprindere cum mãgarul, ajuns pânã la gura fântânei, sari peste ghizduri si iesi fremãtând…
Morala: Exista multe persoane in lumea asta care sunt foarte dispuse sa te ingroape, de viu…reusita lor depinde insa de atitudinea ta. Vei pasi si tu pe pamantul aruncat de ei sau te vei lasa acoperit? Ramane de vazut…
